Vitraliul – arta uitată

Povestea vitraliilor începe în bisericile creștine medievale, rolul deschiderilor ferestrelor fiind nu numai de a permite pătrunderea luminii, ci sunt folosite ca element decorativ. Biserica este un loc sacru în care totul slujește viața spirituală a credinciosului. 

Factorii distrugători ai lumii exterioare au trebuit să fie excluși. Fereastra admite lumina și constituie suprafața pentru învățăturile credinței și povestirile Bibliei fiind cosiderată "Biblia celor săraci". În catedralele gotice vitraliile aveau rolul de a explica învăţăturile bisericeşti. 

Scopul lor a fost doar decorul la început, piesele de mozaic constituind o fereastră aveau şi o reprezentare figurativă, dar nu aceasta era importantă. Au fost folosite cadre groase de plumb, cu puțină culoare, culorile de bază utilizate în principal fiind albastru, roșu şi verde. 

Istoria vitraliilor nu este foarte bine cunoscută înainte de anul 1000 î.H., doar câteva amintiri scrise au rămas despre ferestrele din sticlă colorată. Cel mai vechi memoriu este un fragment de vitraliu care reprezintă capul liu Histos. Acesta a fost excavată în timpul săpăturilor de la mănătirea Lorsch am Rhein şi poate fi din secoIele IX şi X. 

 Cel mai vechi vitraliu intact este din secolul XI din cupola catedralului Augsburg, Bavaria, Germania şi reprezintă pe regele David şi cele patru profeţi din Vechiul Testament. 

Tehnica vitraliului, în linii mari neschimbată până astăzi, a fost descrisă de călugărul Teophilus pe la anul 1100. Vitraliul clasic fiind format din sute de bucăţi de sticlă colorată, lipite între ele pe margini cu un fir subţire de plumb. 

Înflorirea artei vitraliului

În secolul al XIII - lea, gotica şi mai apoi zidurile pline de deschideri de ferestre au oferit o mare oportunitate pentru dezvoltarea vitraliilor. Cu toate acestea, vitraliul a rămas un element de decorare al bisericii, prin care lumina colorată înălţa sufletele credincioşilor. 

Stilul gotic, cu biserici din ce în ce mai înalte, dar şi mai luminoase, a folosit vitraliile la o scară nemaiîntâlnită până atunci.

Ferestrele erau de tip mozaic, doeoarece nu puteau produce bucăţi mari de sticlă: primele sticle plate s-au realizat din bile fierbinte de sticlă care au fost rotiţi până au primit forma plată. 

Apoi, odată cu răspândirea sticlei suflate, au reușit să producă foi mult mai mari. Au suflat un cilindru, cele două capete închise au fost deconectate, aplatizate în mijloc și extrudate în cuptorul fierbinte. (sticlele antice care se fac manual sunt încă realizate cu această metodă). 

Nu puteau produce culori pure frumoase, deoarece murdăria rămânea în sticlă, astfel că tonurile gotice erau mai moi.

 Perioada declinului

Din secolul al XIV-lea, această ramură de artă îşi începe declinul. Deşi s-au dezvoltat mai multe tehnici, aceştia nu au fost în măsură să aducă un nou impuls artei de sticlă. S-a folosit tehnica "grisaille" (pictură alb-negru), şi s-a inventat pictura galben-argint "silbergelb".

Din secolul al XV-lea, pentru a crea tablouri cu efect stereoscopic s-a folosit tehnica "picturii schwarzlot" (pictarea detaliilor cu culoarea neagră).

 Pe lângă temele religioase, peisajul și viziunea asupra lumii orientate spre om sunt de asemenea afișate. Pentru colorarea corpului uman, se foloseşte un email transparent realizat din hematit (conferind culoare de sânge).

Tehnica se îmbunătățește, iar artiștii celebri fac planuri pentru pictura pe sticlă, decorând ferestrele cu portrete ale vieții de zi cu zi.

Dispariţia tehnicii

Prin secolul al XVI-lea arta de a creea vitralii este oprită brusc, din cauza crizei religioase profunde care afectează Europa de Nord, în special în Anglia. Fereastra vitraliu, care a fost considerată anterior ca o artă pur religioasă a început pentru prima oară a decora case impunătoare și clădiri guvernamentale.

În secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea, această ramură de artă este complet îndepărtată, iar sarcina ferestrelor este de a ilumina frescele și decorațiile de stucat pictate pe pereți.

În secolul XIX vitraliul dispare.

Vitraliul în secolul XXI

Astăzi, vitraliile şi decoraţiunile din sticlă sunt adevărate bijuterii pentru casele şi birourile noastre, iar arta vitraliului încet îşi recapătă vechea strălucire. 

Tehnica Tiffany și obiectele realizate cu această metodă se bucură de o reputație deosebită în America și Europa de vest, fiind consacrată ca ramură distinctă de artă. 

La noi, această tehnică este foarte puțin cunoscută și deseori confundată cu pictura pe sticlă.  

La nivel național sunt câțiva artiști și meșteri care lucrează cu această tehnică, dar, mai degrabă teme bisericești.